Str. Pielarilor nr.6-8 Sibiu – 550256
0269.235.576

Nu trebuie să fie intotdeauna o predică

[button url=”http://www.ociro3.javimalave.com/wp-content/uploads/2013/01/Nu-trebuie-sa-fie-totdeauna-o-predica.doc” newwindow=”true” size=”small” color=”blue”]Descarcă articol[/button]  

Nu trebuie să fie totdeauna o predică

 Cu puţin timp în urmă, am întrebat mai mulţi tineri care este părerea lor despre predici. Iată răspunsul pe care l-am primit: „Nu-mi amintesc nici una din lecţiile sau predicile pe care le-am auzit în grupul mic de studiu biblic sau în biserică, dar îmi amintesc de relaţiile pe care mi le-am făcut în biserică. Îmi amintesc că odată pastorul meu de tineret m-a dus acasă cu maşina şi pe drum am vorbit de Dumnezeu. Îmi amintesc de pastorul care mi- a fost alături când au divorţat părinţii mei.” Sincer cred că învăţăturile pe care le dăm tinerilor nu trebuie să fie totdeauna sub forma unor mesage pregătite dinainte. Uneori, cred că trebuie să fim dispuşi să parcurgem drumul împreună cu ei şi SĂ-I ÎNVĂŢĂM de-a lungul călătoriei.

Predicile devin din ce în ce mai puţin eficiente în educarea tinerilor. Deseori au impresia că li se face morală şi în majoritatea cazurilor ei nu ascultă deloc. Unii tineri români spun că predicile reprezintă „101 căi de a spune acelaşi lucru”, adică faptul că suntem păcătoşi şi Cristos a murit pentru păcatele noastre, păcatele ne separă de Dumnezeu, şi doar prin Cristos avem răscumpărare din păcatele noastre. Prin urmare, trebuie să ne pocăim şi să-L urmăm pe Cristos. Poate nu vă vine să credeţi, dar există sute de tineri români care pot vorbi din întreaga Biblie şi vă pot explica mai bine decât orice pastor de ce are nevoie lumea de Cristos!  Problema multor tineri români este ce trebuie să facă DUPĂ ce L-au primit pe Cristos … care sunt paşii următori, cum pot creşte în credinţă, etc. Aşadar, sarcina liderilor de tineret este aceea de a-i ajuta pe tinerii de azi să crească spiritual într-o generaţie care nu mai vrea să audă de predici. Din păcate, multe biserici şi grupuri de tineri le ţin morală şi le predică tinerilor, în loc să discute cu ei, să-i asculte şi să vorbească CU ei.  

Desigur este foarte important să-i învăţăm pe tineri Cuvântul lui Dumnezeu. Totuşi cred că trebuie să renunţăm la această formă de transmitere a „învăţăturii” prin „mesajul” pe care-l predicăm de la amvon, şi să ne gândim la acele învăţături pe care putem să le spunem în orice moment sau în orice loc unde ne întâlnim cu tinerii.

Deci, aţi putea să vă gândiţi la modul în care veţi putea să le transmiteţi anumite învăţături în afara formelor „normale” ale predicilor sau moralei? Cum aţi putea fi alături de ei şi să-i învăţaţi perceptele biblice în momentele lor dificile? Cum aţi putea folosi relaţiile pe care vi le-aţi făcut în lucrarea cu ei pentru a le transforma în unelte puternice de transmitere a învăţăturii? Uneori cele mai prielnice momente de a transmite învăţătura apar în cadrul unor relaţii strânse, stabilite cu liderii în care tinerii au încredere.

Care ar fi metodele prin care le-aţi putea transmite tinerilor învăţătură în afara formelor „normale” de predare?

Timpul poate fi o unealtă serioasă de predare a învăţăturii

 Folosiţi la maximum timpul pe care-l petreceţi cu tinerii. Fie că este vorba de un drum pe care-l faceţi la magazin sau la KFC, trebuie să aveţi grijă ca acest timp pe care-l petreceţi împreună să poată fi plin de momente de învăţătură. Puneţi întrebări, împărtăşiţi-le experienţa de viaţă şi trăiţi alături de ei. VORBIŢI. Învăţătura se poate transmite în situaţiile de zi cu zi. Desigur, nu trebuie să petreceţi tot timpul vostru cu tinerii. Există anumite bariere, dar faceţi în aşa fel încât timpul pe care-l petreceţi cu tinerii să fie de calitate. Tineri + timp = ocazii de transmitere a învăţăturii.

Ascultaţi

 Dacă vă aflaţi în mijlocul tinerilor, există un anumit moment în care puteţi transmite învăţătura. Ascultaţi-i şi observaţi-i pe tineri. Ascultându-le conversaţia şi modul în care interacţionează unii cu alţii, puteţi afla domeniile în care au nevoie de sfaturi. Acordaţi-le atenţie şi răspundeţi nevoii lor. De exemplu, să zicem că s-a întâmplat să surprindeţi o discuţie între tineri referitoare la lucrarea unei persoane. Să zicem că nu erau de acord cu persoana respectivă, mai mult o bârfeau. Poate mai târziu, când îl duceţi acasă cu maşina pe unul din tineri l-aţi putea întreba în legătură cu discuţia pe care a purtat-o mai devreme cu ceilalţi. Acesta este un moment în care-l puteţi învăţa ceva. Voi nu trebuie să rezolvaţi problema respectivă. Propria lui conştiinţă îl poate convinge de greşeala făcută. Doar observarea unei simple situaţii poate fi un moment de transmitere a învăţăturii şi puteţi semăna sămânţa bună în viaţa lor.

Momente de transmitere a învăţăturii sunt la tot pasul …

 Voi transmiteţi învăţătură TOT TIMPUL! Întreg programul vostru este orientat spre învăţarea tinerilor, daca vă pasă de ei, îi ascultaţi, sunteţi bucuroşi că sunt cu voi, etc. Indiferent că luaţi parte la un eveniment deosebit, că sunteţi la o întâlnire cu un grup mic sau la o întâlnire săptămânală – folosiţi orice ocazie pentru a-i învăţa pe tineri. Îi puteţi învăţa pe tineri :

  • purtând o discuţie între patru ochi
  • punând întrebări pe care să le dezbateţi
  • prin mesaje
  • ascultând muzică sau discutând mesajele cântecelor
  • jucând cu ei diverse jocuri
  • scriind lecţii pentru grupuri mici
  • acordând atenţie posterelor pe care le atârnaţi pe pereţi
  • discutând cu ei despre literatura pe care o citiţi voi sau o citesc ei
  • discutând despre preocupările din timpul vostru liber,
  • etc.

Lăsaţi ca exemplul vostru să vorbească de la sine

Mărturia vieţii voastre poate deveni o puternică unealtă în procesul de învăţare a tinerei generaţii. Împărtăşiţi studenţilor nu numai întîmplări din viaţa voastră, ci arătaţi-le şi cine sunteţi spunându-le cum Îl urmaţi pe Dumnezeu, cum vă rugaţi, cum interacţionaţi în relaţiile cu prietenii, în căsnicie, cum răspundeţi în situaţiile conflictuale, cum creşteţi, ce faceţi când eşuaţi în anumite probleme, etc. Cred că tinerii pot învăţa de la noi şi privind cum ne trăim viaţa. Ei nu vor să-i urmeze sau să înveţe de la nişte pastori de tineret perfecţi. Da, ei vor să-i urmeze pe acei oameni autentici şi imperfecţi. Prezentaţi-le tinerilor credinţa voastră şi modul în care-L urmaţi pe Dumnezeu. Învăţaţi-i şi arătaţi-le cum trebuie să-şi continue călătoria pe acest pământ.